Istoria chitării clasice.

"Chitara" este o categorie majoră de guqin care aparține guqin.As timpuriu în secolele al optulea și al nouălea, au fost chitare arabe și latine, iar prima chitară, muzică, a fost născut prima în secolul al 13-lea de către regele Alfonso x În secolul al XV-lea, o altă subclasă a sistemului de lăut, chitara cu coarde, a început să crească, redând treptat chitara inițială arabă învechită, în timp ce chitara latină a evoluat în bivira. Perioada cea mai populară în Spania a fost între 1535 și 1578 .Lute, de asemenea, a pus bazele muzicii clasice în secolul al XVI-lea, și încă mai deține un loc în categoriile subordonate de lăut.

Înainte de Renaștere, dezvoltarea lirei a fost slabă. Cu crearea și îmbunătățirea continuă a muzicienilor. Prin Renaștere, în secolul al XVI-lea, răspândirea lăutului și bivira a fost fără precedent. A apărut un număr de muzicieni și compozitori. datorită performanței ușoare a chitării spaniole, a fost extrem de popular printre oameni. Lute a obținut încă un statut semnificativ în această perioadă și a produs marele "tată al muzicii" Bach și înțelept. Cele două contribuții ale muzicii lute sunt, fără îndoială, de neegalat .Lutura, bivira si cresterea ulterioara a chitara sunt toate tipuri importante de siruri de chitara, care au fost consolidate si dezvoltate reciproc in termeni de repertoriu, tehnici de joc si tehnici de productie.
Înainte de perioada clasică, "chitara" avea patru șiruri complexe și cinci șiruri complexe. Dezavantajul comportamentelor complexe a fost că numărul mare de șiruri de date a făcut dificilă reglarea, astfel încât forma îmbunătățită a cinci corzi simple a devenit rapid populară. În 1790, germanii au adăugat un șir de șir, făcând tuningul șase-coarde al curentului EADGBE a fost disponibilă pentru prima dată. Modelarea procesului hardware de chitară clasică a provenit din îmbunătățirea făcută de luthierii spanioli la mijlocul secolului al XIX-lea, care a stabilit lungimea stringului standard de 65 cm. În 1946, omul de știință american Bert Augustin a dezvoltat șiruri de nylon și le-a aplicat imbunatatirea materialelor de sir de chitara clasica, harp, lut, etc. Corzi de nylon ar putea rezista nu numai la o tensiune mai mare si la schimbari fizice mai dramatice, ci si la o viata mai lunga, imbunatatind foarte mult sunetul si volumul chitarilor clasice si inlocuind aproape complet fragmente mai fragile.